Study

3. Dumnezeu este omniscient

  •   0%
  •  0     0     0

  • Luna aceasta am învățat 3 lucruri despre Dumnezeu. Enumeră cel puțin 2
    Dumnezeu suveran, sfânt și omniscient
  • Numeşte ceva ce ştie numai Dumnezeu
    numărul firelor de păr de pe capul nostru, numărul stelelor de pe cer, ce se va întâmpla mâine, fiecare gând din mintea noastră, secretele din inima noastră.
  • Care a fost păcatul lui Acan?
    A luat/furat din lucrurile oamenilor pe care i-a cucerit, deși Dumnezeu le-a interzis să ia din acele lucruri
  • Ce înseamnă că Dumnezeu e suveran?
    El stăpânește peste toate lucrurile
  • Unde L-a trimis Dumnezeu pe Iona să predice?  Unde a mers în schimb Iona? 
     (în cetatea Ninive) (în direcţia opusă)
  • Care a fost planul lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemei păcatului nostru?
    (El L-a trimis pe Domnul Isus pe pământ să moară pentru păcatele noastre.
  • Care este numele omului care a primit cele 10 porunci pe muntele Sinai?
    Moise
  • Unde găsim comorile lui Dumnezeu?
    În Biblie
  • Ce înseamnă faptul că Dumnezeu este omniscient?
    Faptul că Dumnezeu știe toate lucrurile
  • Ce înseamnă „omniprezent“? 
    (prezent peste tot, în acelaşi timp)
  • Ce a făcut Iona în burta peştelui? 
    (S-a rugat lui Dumnezeu.)